Nu am mai fost de mult timp pe aici... Si imi pare rau.
E destul de ciudat cand te gandesti ca ai inceput ceva si nu ai apucat sa mergi pana la capat. Oare ce ar fi fost la sfarsitul acestui drum?
Te arunci in valtoarea vietii si uiti de unde ai pornit, care este calea ta si unde ar trebui sa ajungi.
Uiti de pasiuni, de tine, de tot. Te gandesti doar sa fie bine si iti setezi noi obiective (mai palpabile ar zice unii): incepi sa te gandesti la cariera, la o casa si alte acareturi... Si uiti de tine, uiti de "lucrurile" care te fac om... E pacat...
In seara asta am aruncat o scurta privire in cutia cu bijuterii ramase "pe stoc". Dar ce vorbesc eu aici? Treaba asta nu a fost niciodata un magazin in adevaratul sens as cuvantului... Nu a fost un bussiness, nu a avut ca scop banii. A fost vorba de pasiune, bucurie, ingeniozitate, creativitate si intuitie. Orice, numai magazin nu.
A fost o pornire de moment, intuitiva... Si poate ca daca o urmam pana la capat, lucrurile ar fi fost altfel in acest moment. Nu regret ca nu m-am lasat cu totul in voia valului de entuziasm care se instalase atunci, nu. Regret numai ca nu am mers in paralel cu pasiunea aceasta si cu celelalte mici "nebunii" ale mele. Pot spune ca sunt un om implinit si norocos: am ajuns acolo unde mi-am dorit (in general), nu am de ce sa ma plang. Insa, undeva pe acest drum (frumos, dar si greu as putea spune), am uitat unele lucruri despre mine, lucruri pe care si asa le descoperisem cu greu intr-o prima faza. Am uitat ca nu sunt un robot care sta la munca timp de 10 ore pe zi, am uitat ca am pasiuni, am uitat cat de frumos te simti atunci cand creezi ceva, am uitat cat de implinit esti atunci cand primesti un compliment de la cineva (strain tie) pentru ceva ce tu, cu manutele tale mici (sau mari, dupa caz), ai reusit sa fauresti. Am uitat emotia primului targ de bijuterii, am uitat de prieteniile legate la targuri, am uitat cum imi tremurau mainile cand ajustam o bratara pe mana primei mele "cliente"... Si din nou, o mai spun inca o data ca sa fie clar: nu a fost in nici un moment vorba de "client" si "vanzator". A fost vorba de oameni... Si de o parte si de alta. Si asa va fi mereu, daca acest proiect va fi sa continue vreodata... si in orice proiect al meu (de acum sau de viitor).
Nu imi plac oamenii "goi" - oamenii care nu au nici o pasiune, care traiesc doar pentru un tel "obiectiv" (bani, masina si casa), oamenii care au uitat sa viseze... E trist sa fii asa... Te limitezi si iti chinui sufletul in zadar... E un mod de viata urat. Trebuie sa fie ceva pe lumea asta care sa te incante, ceva pe care sa il faci cu placere, ceva care sa te relaxeze dupa o zi de munca istovitoare in marea corporatie rece si goala in care oricum iti petreci 90% din timp (sau mai putin, dupa caz)... Cauta acel ceva, cauta-l neincetat pana il gasesti! E pacat sa traiesti degeaba...
Pana sa imi gasesc si eu multele pasiuni de care "sufar" in prezent, nu intelegeam pasiunile, pasiunile adevarate... Abia apoi am aflat ce este entuziasmul curat! Si fericirea sincera! Si odata ce ti-ai gasit pasiunea, nu renunta la ea, ci urmareste-o fara obligatii, fara ca ea sa devina un stres in viata ta. Ea trebuie sa fie acolo pentru a-ti colora viata, nu pentru a o ingreuna. Nu o lasa sa devina inca o sursa de stres in viata ta! Odata ce se transforma intr-o obligatie, atunci nu mai poate fi numita "pasiune", ci devine inca un element de "to do" intr-o zi oarecare a existentei tale... Si atunci e din nou trist. Ai trait pentru o clipa ca apoi sa mori iar...
Orice ai face in viata, nu uita cine esti cu adevarat!
Nu uita sa traiesti si sa-ti urmezi pasiunea... Pana la capat si dupa!
Semnat,
Eu, ex-Hamsterul Bijutier
Actual Om Implinit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu